Domeniul Drept

Cercetarea doctorală în Școala Doctorală de Drept are ca scop aprofundarea regulilor de drept, a modului în care acestea trebuie înțelese și aplicate de către cetățeni și de către instituțiile statului, în scopul de a asigura coerența sistemului juridic, o practică judiciară unitară, existența și funcționarea statului de drept și protecția drepturilor fundamentale ale omului.

Studenți doctoranzi
0
Conducători de doctorat
0

Conducători de doctorat

Lucian Bercea este profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept (din 1997), unde predă drept comercial și drept bancar, și conducător de doctorat în dreptul afacerilor (din 2015).

  • Membru fondator al Centrului pentru Dreptul Afacerilor Timișoara (Universitatea de Vest din Timișoara) și al Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (Universitatea din București).

  • Profesor invitat la Universitatea din Udine (Italia) și Universitatea din Pécs (Ungaria).

  • Doctorate în cotutelă în coordonare împreună cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (Franța) și Universitatea din Torino (Italia).

  • Membru al Comitetului Științific al European Society for Banking and Financial Law (AEDBF).

  • Membru al comitetelor editoriale ale Revistei Române de Drept Privat și European Company Case Law. Reviewer pentru Journal of Law, Market & Innovation și Bratislava Law Journal.

  • Organizator al Conferinței de Drept Bancar (în colaborare cu Banca Națională a României – Direcția Juridică) și al Conferinței Naționale de Drept Comercial (în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept).

  • 6 cărți și peste 70 de studii și articole, 10 volume colective editate.

  • Publicații în volume colective apărute la edituri internaționale (Springer, CH Beck – Nomos – Hart, Bruylant).

  • Proiecte de cercetare în domeniile dreptului bancar, dreptului consumului, dreptului societar, dreptului contractelor de afaceri și dreptului insolvenței.

  • Participant la elaborarea de studii privind conformitatea măsurilor naționale de transpunere a legislației secundare a Uniunii Europene.

  • Raportor național la congrese ale unor societăți științifice internaționale (International Academy of Comparative Law, Association Henri Capitant).

  • Teme de interes în cercetare: analiza economică a contractului; influența noilor tehnologii asupra organizațiilor și contractelor de afaceri.

Raluca Bercea este profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, unde predă dreptul Uniunii Europene și drepturile omului, și conducător de doctorat în drept european (din 2019).

  • Membru fondator al Centrului de Drept Comparat și Interdisciplinaritate (Universitatea de Vest din Timișoara).

  • Profesor invitat la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (Franța).

  • Doctorate în cotutelă împreună cu profesori de la Universitatea din Torino (Italia), Universitatea din Udine (Italia) și Université de Pau et des Pays de l’Adour (Franța).

  • Proiecte de cercetare în domeniile dreptului constituțional european și al statului de drept.

  • Raportor general și național la congrese ale unor societăți științifice internaționale (International Academy of Comparative Law, International Society of Public Law, Association Henri Capitant).

  • Expert formator al Consiliului Europei.

  • Teme de interes în cercetare: dreptul constituțional european, stat de drept, drepturi fundamentale.

Radu Bufan este profesor și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept, specializat în domeniul dreptului fiscal și insolvenței, coordonator de masterat în domeniul dreptului fiscal și organizator de conferințe naționale și internaționale pe teme de fiscalitate și insolvență: Conferinta Nationala de drept comercial organizata impreuna cu Facultatea de drept de la UBB:(2011-2024 : editia I-XIV), Conferinta de drept bancar Timisoara (2013-2024 : editia I-XII), Conferinta Nationala de Drept Fiscal organizata impreuna cu Universitatea din Bucuresti,Camera Consultantilor Fiscali si Facultatea de Drept de la ASE Bucuresti (2014-2024 – editia I-XI), Seminarul Malherbe de fiscalitate internaționala (2018-2019), participarea la Conferinta Nationala si Conferintele Regionale de insolventa organizate de INPPI si INM cu începere din 2014, Seminarul CEE Tax Lab cu participanți din Europa de Est (România, Ungaria, Serbia, Polonia, Bulgaria, etc.).

Temele de interes în cercetarea doctorală sunt:

  • principiul capacității contributive in dreptul fiscal;

  • armonizarea indirectă în materie fiscală în UE;

  • echilibrul dintre puterea de investigare a fiscului și drepturile contribuabilului;

  • procedurile de restructurare a firmelor în dificultate.

Radu Motica este profesor de drept civil și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept, specialist în teoria obligațiilor, contracte, succesiuni, și dreptul familiei.

Temele de interes în cercetare sunt legate de:

  • răspunderea contractuală;

  • răspunderea delictuală;

  • drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor;

  • regimurile matrimoniale.

Florin Moțiu este profesor în Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și conducător de doctorat în cadrul Școlii doctorale de Drept și coordonează teme de cercetare în domeniul contractelor civile speciale și insolvență.

  • Principalele teme de interes în cercetare sunt legate de pactul de opţiune, promisiunea de vânzare, dreptul de preempțiune, intermediere, contractele aleatorii, principiile procedurii insolvenţei, relaţia dintre dreptul civil şi dreptul insolvenţei, compatibilitatea între procedura civilă și procedura insolvenței etc.

  • Are publicații în domeniul contractelor civile speciale, a contractului de mandat, de intermediere, a participat la conferințe de drept civil și dreptul insolvenței.

  • A publicat cărți și studii în domeniul contractelor civile speciale și al dreptului insolvenței.

Viorel Pașca este conducător de doctorat în Școala Doctorală de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, coordonând teme de cercetare în domeniul dreptului penal. Este fondatorul centrului de cercetare în dreptul penal. A publicat studii și tratate în domeniul dreptului penal.

Claudia Roșu este profesor titular la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și coordonator de doctorat la disciplina Drept procesual civil din anul 2015.

  • Principalele teme de interes în cercetarea doctorală sunt legate de procedura civilă generală, dar și de procedurile speciale, cum sunt arbitrajul ca alternativă viabilă la justiția de drept comun.

  • Are publicații în domeniul dreptului procesual civil.

  • A participat la conferințe naționale și internaționale în domeniul dreptului civil și dreptului procesual civil.

Irina Sferdian este profesor la Facultatea de Drept din Universitatea de Vest din Timișoara și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept.

  • Coordonează cercetarea doctorală în domeniul dreptului civil și dreptul asigurărilor.

  • Coordonează masteratul de Carieră Judiciară la facultatea de Drept din Universitatea de Vest din Timișoara.

  • Temele de interes în cercetarea doctorală sunt: bunurile incorporale, teoria generală a dreptului de proprietate, patrimoniul, rolul drepturilor potestative în dobândirea dreptului de proprietate, regula principal-accesoriu în dreptul privat, restituirea prestațiilor, contractul de antrepriză, principiile asigurărilor etc.

  • A coordonat 3 volume colective în domeniul dreptului de proprietate, a publicat studii și tratate în domeniul drepturilor reale și dreptului asigurărilor.

Anton Trăilescu este profesor în Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și coordonator de doctorat în domeniul dreptului administrativ.

  • În cercetarea doctorală este preocupat de competența de reglementare a autorităților administrației publice, remediile juridice împotriva refuzului guvernului de adoptare a normelor de aplicare a legii, limitele libertății contractuale în raporturile juridice privind bunurile domeniului privat, limitele dreptului de apreciere a autorităților administrației publice locale în domeniul urbanismului.

  • A participat la conferințe naționale și a publicat studii și tratate în domeniul dreptului administrativ.

Valentin Constantin este conducător de doctorat în Școala Doctorală de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara și coordonează teme de cercetare în drept internațional public și protecția drepturilor omului.

  • A publicat studii și tratate în domeniul dreptului constituțional, dreptului internațional public.

  • Organizează și coordonează la Uiversitatea de Vest din Timișoara seria de conferințe „Ce rămâne de spus despre drept?”;

  • Este colaborator frecvent al revistei „Orizont” a Uniunii Scriitorilor din România.

Ioan Vida este conducător de doctorat în Școala Doctorală de Drept din cadrul Universtății de Vest din Timișoara, specializat în drept constituțional.

  • Preocupările de la disciplina de drept constituțional din cadrul Școlii doctorale vizează aprofundarea interdisciplinară a instituțiilor juridice, având ca izvor însăși Constituția și jurisprudența contenciosului constituțional.

  • Cercetarea presupune valorificarea unor elemente de doctrină, legislație, jurisprudență constituțională și europeană, practică judecătorească.

  • Temele de interes în activitatea doctorală sunt: sistemul național de apărare a țării, suveranitatea națională, dreptul la libera circulație, dreptul la ocrotirea sănătății, sistemul financiar al României.

Arii tematice de interes (2025)

Prof. univ. dr. habil Bercea Lucian

  • Costurile secundare în contractele dintre profesioniști și consumatori. O analiză economică și juridică;
  • Activele digitale. O analiză juridică a reprezentării digitale a valorii economice.

 

Prof. univ. dr. habil Bercea Raluca

  • Hate Speech and Cultural Pluralism: the Role of Governments and Judges (cotutelă).

 

Prof. univ. dr. Bufan Radu

  • Pricipiul capacitatii contributive in dreptul fiscal.

 

Conf. univ. dr. Ciopec Flaviu

  • Excepțiile procesuale în procesul penal;
  • Probele electronice în cadrul procedurilor penale;
  • Criminalitatea rutieră în România. Cauze, riscuri, remedii.

 

Prof. univ. dr. habil Moțiu Florin

  • Aspecte teoretice și practice privind antrepriza de construcții;
  • Căsătoria între drept și religie.

 

Prof. univ. dr. habil Roșu Claudia

  • Importanța rolului activ al judecătorului de primă instanță în procesul civil;
  • Imparațialitatea judecătorului în fața primei instanțe în procesul civil-Standarde CEDO.

 

Prof. univ. dr. habil Sferdian Irina

  • Drepturile reale asupra bunurilor incorporale.

Informații utile

Teme propuse pentru admitere (2025)

Pentru lista completă a temelor, consultați tabelul (link).

Regimul fiecărei teme (buget cu bursă, buget fără bursă, taxă) se stabilește în baza concursului de admitere conform metodologiei UVT.

Admitere

În Universitatea de Vest din Timișoara, la Școala Doctorală de Drept se organizează concurs de admitere la doctorat pentru domeniul de studii Drept, în următoarele subdomenii de specializare, aferente fiecărui conducător de doctorat:

  • Prof. univ. dr. Lucian Bercea
    • Drept comercial
  • Prof. univ. dr. Raluca Bercea
    • Dreptul Uniunii Europene
    • Drept comparat
    • Protecția internațională a drepturilor omului
  • Prof. univ. dr. Radu Bufan
    • Drept comercial
    • Drept fiscal
  • Prof. univ. dr. Radu I. Motica
    • Drept civil
    • Drept comercial
  • Prof. univ. dr. Florin Moțiu
    • Drept civil
    • Drept comercial
  • Prof. univ. dr. Viorel Pașca
    • Drept penal
  • Prof. univ. dr. Claudia Roșu
    • Drept procesual civil
  • Prof. univ. dr. Irina Sferdian
    • Drept civil
  • Prof. univ. dr. Anton Trăilescu
    • Drept administrativ
  • Prof. univ. dr. Constantin Valentin
    • Drept internațional public
    • Protecția internațională a drepturilor omului
  • Prof. univ. dr. Ioan Vida
    • Drept constituțional

Concursul de admitere la Școala Doctorală a Facultății de Drept a UVT se desfășoară potrivit Calendarului stabilit în Regulamentul UVT pentru admiterea la doctorat (Anexa nr. 1 din Regulamentul de admitere ȘDD) și constă în susținerea de către candidat a proiectului de cercetare și a unui interviu pe baza acestui proiect, desfășurat în fața comisiei de examinare.

Proiectul de cercetare va trebui să cuprindă titlul temei de cercetare, justificarea actualității și importanței temei cercetate, obiectivele de cercetare propuse a fi atinse, metodele de cercetare, bibliografia accesată de candidat. Recomandările privind elaborarea proiectului de cercetare sunt cuprinse în Anexa nr.10 din Regulamentul de admitere ȘDD.

Pentru mai multe detalii cu privire la dosarul de admitere, calendarul admiterii și organizarea procesului de admitere la studii universitare de doctorat în cadrul Școlii doctorale de Drept, consultați Regulamentul de Admitere ȘDD și Metodologia de admitere la doctorat UVT.

Resurse

  • Acces la biblioteca universitară (Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara);
  • Acces la resursele centrelor de cercetare din cadrul facultății (Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, Centrul de Cercetări în Științe Penale, Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate);
  • Acces la bazele de date abonate la nivel național (prin proiectul Acces Național Electronic la Literatura Științifică și de Cercetare-ANELIS) sau instituțional (prin proiectele Universității de Vest din Timișoara).

Plan de învățământ

  • Doctoranzi admiși în anul I în 2024 (link)
  • Doctoranzi admiși în anul I în 2025 (link)

Fișele disciplinelor

Finalizare studii

Pentru mai multe detalii despre procedura de finalizare a studiilor în IOSUD-UVT, vizitați secțiunea Studii Doctorale-Finalizare doctorat.

Pentru detalii specifice domeniului de studii, consultați:

  • Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.3018/2025 din 13 ianuarie 2025 privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, publicat în MO nr.78 din 29.01.2025 (se aplică studenților doctoranzi admiși la doctorat în anul 2025 sau ulterior) (link)
  • Ordinul Ministerului Educației Naționale nr.5110/2018 din 17 septembrie 2018 privind aprobarea standardelor naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor, publicat în MO nr.817 din 24.09.2018 (se aplică studenților doctoranzi admiși la doctorat anterior anului 2025) (link)
  • Ghidul național pentru redactarea tezelor de doctorat aferent domeniului de studii (în curs de apariție)
  • Secțiunile referitoare la finalizarea studiilor din cadrul Regulamentului Școlii Doctorale de care aparțineți